Din experienta cu oamenii si din interactiunea cu multe cupluri logodite, care urmau sa se casatoreasca, mi-am dat seama ca absolut toti si-au dorit sa aiba nunta perfecta. Iar viitoarele mirese cu atat mai mult – ce mireasa nu-si doreste o nunta ca in povesti? Perfectiunea, diferita de la cuplu la cuplu, vine la pachet cu cateva detalii importante, care, odata bifate, asigura o noapte memorabila.

LISTA DE INVITATI SI DATA NUNTII

Ea e fericita ca a fost ceruta in casatorie, El este si mai fericit ca ea a spus DA si, imediat dupa cererea in casatorie, gandul va zboara la rude, la prieteni, la legamantul pe care il veti face in fata lui Dumnezeu si a familiei, si bineinteles, la petrecerea de nunta.

Pana aici totul este perfect.”Hai sa ne gandim pe cine invitam” spune unul din voi. Iar din acest punct incepe marea nebunie, pentru ca, dupa ce lista va fi gata, urmeaza telefoanele si posibilele dezamagiri: unii vor fi plecati in data respectiva, altii vor spune ca au deja foarte multe cheltuieli si nu stiu daca se incadreaza in buget. Insa nu te descuraja: prietenii apropiati cu siguranta vor veni, indiferent de data, locatie sau perioada. Deci daca voi sunteti hotarati sa faceti nunta in acea data, nimic nu mai conteaza.

Cine va vrea sa ajunga cu adevarat la nunta voastra, sa fie prezent pentru voi in acea zi atat de importanta, cu siguranta va ajunge, indiferent de efort.

ORGANIZAREA

Exista numeroase aspecte imprevizibile atunci cand vine vorba despre un eveniment atat de important. De aceea, te sfatuiesc sa te organizezi din timp si sa bifezi pe lista ceea ce poate fi rezolvat cu 2-3 luni inainte. Ma gandesc aici la verighete, la modelul de rochie de mireasa si costum, pantofi si alte tinute, astfel incat sa evitati sa va aglomerati pe ultima suta de metri.

RELAXAREA

Cred că relaxarea este cel mai important ingredient al perfectiunii nuntii. Am intalnit de nenumarate ori, inclusiv printre prieteni de-ai mei, cupluri care s-au stresat prea mult la nunta lor. Erau mereu cu ochii pe ospatari, pentru a se asigura ca servesc la timp invitatii, crispati, sa nu fie pauze prea multe sau timpi morti, stresati ca nu aveau timp sa stea de vorba cu fiecare invitat sau, nu in ultimul rand, ca muzica ar putea sa nu fie pe placul tuturor. As vrea sa va spun ceea ce le transmit mereu celor cu care colaborez: Este seara voastra, o seara unica, in care voi doi ar trebui sa va simtiti cel mai bine! Pentru ca daca voi va distrati si va simtiti bine, si invitatii vor face la fel.

Atunci cand toate detaliile sunt puse la punct, toti stiu ce au de facut, și o fac foarte bine: formatia se ocupa de muzica pe care ati stabilit-o impreuna, ospatarii, de servirea invitatilor, iar wedding plannerul de primirea invitatilor si conducerea la locurile pe care tot voi le-ati stabilit. Voi aveti un singur scop: Sa va distrati alaturi de familie si prieteni!

Voi sunteti motivul pentru care acesti oameni minunati au acceptat invitatia de a va fi alaturi si de a petrece cu voi! Un pont, din proprie experienta, care cred ca asigura o parte din succesul nuntii: delegati voi persoane, din gasca de prieteni sau din familie, cu diferite taskuri.

Spre exemplu, sora miresei sau una dintre prietene se poate ocupa de aranjamentele florale de la cap la coada, astfel incat mireasa sa vina doar cu ok-ul final. La fel si cu receptia, în seara cea mare – daca nu exista persoane delegate, delegati: frate, sora, prietena, amica sau verisoara. Acestea ar putea sa se ocupe de invitati, atunci cand ajung la local, si sa-i conduca spre locurile de la mese. Parintii, socrii si nasii se pot ocupa de biserica, precum si de tot ce tine de partea de protocol dupa cununia religioasa.

Asadar, cu cat organizati si delegati mai bine, cu atat va puteti concentra pe sedinta foto, pe intampinarea invitatilor si, bineinteles, pe distractia din ringul de dans!

Uncategorized

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *